Comunicat de presă
Conferința „Cunoaște echipa Heart of RoBots: de la pasiune la performanță”
Muzeul Județean Buzău, instituție de cultură, artă și cercetare, ce funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Buzău, organizează, în parteneriat cu Colegiul Național „Bogdan Petriceicu Hasdeu” Buzău, conferința „Cunoaște echipa Heart of RoBots: de la pasiune la performanță”.
Colegiul Național „Bogdan Petriceicu Hasdeu”, fondat în 1867, este o instituție de învățământ de prestigiu, care a jucat un rol important în dezvoltarea orașului Buzău, formând numeroși oameni de valoare. Printre foștii elevi se numără personalități importante din diverse domenii, precum: științele, artele, sportul, politica.
Participanții la conferință vor avea prilejul să cunoască echipa Heart of RoBots, un grup de liceeni pasionați cu obiective și realizări la nivel internațional, care își doresc să împărtășească experiențele din cadrul competițiilor din România, dar și pe cele din Campionatul Mondial din America, încercând să încurajeze cât mai mulți elevi să îi urmeze în acest domeniu.
De asemenea, tinerii din echipa Heart of RoBots vor explica elevilor prezenți în sală ce înseamnă robotica, de la roboți din lego până la mecanisme industriale.
Evenimentul va avea loc marți, 23 mai, începând cu ora 10:00, în sala Amfiteatru a Muzeului Județean Buzău.
Intrarea este liberă!
Vă aşteptăm la muzeu!