Site-ul Muzeului Județean Buzău

„Dragobete vs. Sfântul Valentin”, ediția a VIII-a

Comunicat de presă

„Dragobete vs. Sfântul Valentin”, ediția a VIII-a

 

Muzeul Județean Buzău, instituție de cultură, artă și cercetare, ce funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Buzău, anunță organizarea celei de a VIII-a ediții a evenimentului „Dragobete vs. Sfântul Valentin.”

Programul din acest an include o serie de activități culturale specifice, care vor fi realizate în datele de 24 și 25 februarie 2023, la sediul Muzeului de Etnografie „Vergu-Mănăilă” din strada Războieni, nr. 8, municipiul Buzău.

Sâmbătă, 25 februarie, va fi vernisată o expoziție temporară de artă textilă cu lucrări create în tehnica împâslirii de către artista vizuală Nicoleta Bică Bucșaru, absolventă a Facultății de Arte Decorative și Design din cadrul Universității Naționale de Artă București.

Expoziția „Formele gândului” este o provocare pentru iubitorii de artă și cultură, invitându-i pe aceștia la introspecție, la analiza emoțiilor și a gândurilor. Autoarea lucrărilor vrea să transmită mesajul că doar prin cunoașterea propriei persoane este posibilă schimbarea micro și macrocosmosului. Prin utilizarea tehnicii antice de împâslire, artista vizuală păstrează legătura cu natura, cu tradițiile și cu istoria. În opinia sa, structura unică a fibrei de lână îi conferă acesteia toate proprietățile sustenabilității, reprezentând o resursă naturală regenerabilă, ecologică și biodegradabilă.

În preziua vernisajului expoziției, vineri, 24 februarie, orchestra Liceului de Arte „Margareta Sterian”, sub bagheta dirijorului prof. Florentin Boroghină, va susține un recital, marcând astfel debutul celei de a V-a ediții a evenimentului „Keeping the Exhibition Alive”.

 

Programul activităților culturale este următorul:

 

24 februarie 2023, ora 11:00

  • „Keeping the Exhibition Alive”, moment muzical susținut de elevii Liceului de Arte „Margareta Sterian”;
  • Previzionarea expoziției temporare „Formele gândului”.

 

25 februarie 2023, ora 12:00

  • Vernisajul expoziției temporare „Formele gândului”

Curator – conf. univ. dr. Daniela Frumușeanu, Universitatea Națională de Artă București;

Prezintă – Ana Amelia Dincă­, critic de artă.

 

Expoziția temporară „Formele gândului” poate fi vizitată până în data de 12.03.2023.

 

Program vizitare:

  • 9:00 – 16:00 (februarie-martie), ultima intrare la ora 15:15.
  • marți – duminică: deschis
  • luni: închis

 

Accesul este gratuit în zilele de 24 și 25 februarie.

 

Evenimentul va fi transmis live pe pagina de Facebook a Muzeului de Etnografie „Vergu-Mănăilă”.

 

Vă așteptăm la muzeu!

Manager,

Daniel COSTACHE

Muzeul de Etnografie „Vergu Mănăilă”

Colecţia își are sediul într-o clădire monument istoric, ce a aparţinut familiei boierești Vergu-Mănăilă. Fiind una dintre cele mai vechi construcţii civile păstrate în oraș, menţionată într-un document din 1794, clădirea a fost restaurată între 1971 și 1974, trecând prin reparaţii capitale în cursul anului 2017.

Sunt păstrate aici obiecte cu specific etnografic din zona Buzăului, cum sunt piesele de port popular, țesăturile de interior sau obiectele de uz casnic ce reflectă ocupaţiile tradiţionale și universul spiritual și creativ al ţăranului român.

Atrag atenţia în mod deosebit piesele din materiale textile bogat decorate – fie că ne referim la diferitele elemente ale costumelor tradiţionale specifice zonei, ori ne îndreptăm atenţia spre covoarele, ștergarele, batistele de nuntă, feţele de pernă sau învelitorile expuse.

Cumpără bilet

 

Află mai multe
Font Resize
ro_RORomână