Site-ul Muzeului Județean Buzău

Expoziția „Războiul din Afganistan văzut prin obiectivul foto al militarilor români 2001-2021”

Expoziția „Războiul din Afganistan văzut prin obiectivul foto

 al militarilor români 2001-2021”

 

 

Muzeul Județean Buzău, instituție de cultură și cercetare ce funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Buzău, cu sediul în mun. Buzău, Aleea Castanilor, nr. 1, anunță deschiderea expoziției „Războiul din Afganistan văzut prin obiectivul foto al militarilor români 2001-2021”, organizată în parteneriat cu Divizia 2 Infanterie „Getica” și Inspectoratul Județean de Jandarmi Buzău.

 

Publicul va avea prilejul să admire o serie de fotografii inedite care ilustrează participarea contingentelor militare românești în misiuni internaționale desfășurate în Afganistan. Sunt redate, astfel, aspecte edificatoare privind experiențe personale și de grup, momente de conflict, de relaxare, fotografii aeriene, de la sol, sau imagini cu autohtoni, impresionând imaginile cu cei mai inocenți dintre aceștia, copiii, victime ale războiului.

 

Proiectul expozițional este integrat în expoziția “Armata română în Războiul cel Mare 1916-1918”, realizată în colaborare cu Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I”, demersul muzeistic urmărind să creeze un arc peste timp, aducând în atenția publicului, în primul rând, contribuția umană a României la efortul de război. Sunt prezentate în oglindă diverse aspecte ale acțiunilor militare din Marele Război și ale Războiului din Afganistan, în condiții diferite de tehnică militară, ordin geopolitic, de relief și de climă.

 

Vernisajul expoziției „Războiul din Afganistan văzut prin obiectivul foto al militarilor români 2001-2021” va avea loc luni, 29 noiembrie, începând cu ora 11:00, la sediul Muzeului Județean Buzău.

 

Intrarea este liberă, în ziua evenimentului, însă accesul este permis cu respectarea normelor actuale.

 

Vă așteptăm la muzeu!

 

 

Manager dr. Daniel Costache

Muzeul Judetean Buzau

Muzeul Județean Buzău este principala instituție muzeală din județul Buzău. Bazele sale au fost puse de către Basil Iorgulescu și dezvoltarea colecțiilor a determinat mai multe etape de extindere. Actualul sediu este al treilea. Din 1977 până în prezent este adăpostit în clădirea fostei Școli de Fete. Clădirea, construită între 1931 și 1937, este inclusă în lista monumentelor istorice, numărându-se printre cele mai impunătoare construcţii ale orașului.

Expozițiile permanente au fost deschise aici în 1980-1981, fiind ulterior modificate și actualizate în 1986, 1990, 1999-2001, 2004, 2015-2017. Cel mai nou proiect a fost pus în aplicare după restaurarea completă a clădirii (realizată în perioada 2010-2015, în baza finanţării de 36.906.590 lei / 8.201.464 Euro oferite prin Programul Operațional Regional 2007-2013).

În anii ’80 și ’90, colecțiile muzeului devin substanțial mai bogate ca urmare a cercetărilor arheologice, a achizițiilor și a donațiilor. Pe lângă consistentele colecţii de istorie și arheologie, fondul muzeului a crescut permanent, îmbogăţindu-se cu bunuri de valoare etnografică, artistică, numismatică și din domeniul mineralogiei și al știinţelor naturale.

Sub egida instituției s-au publicat o serie de cărți („Biblioteca Mousaios”), 2 buletine științifice anuale („Mousaios” și „Analele Buzăului”), cataloage și monografii, rod al activitatății științifice de cercetare dusă în cadrul instituției muzeale.

Cumpără bilet
Learn more
ro_RORomână