Site-ul Muzeului Județean Buzău

Noaptea Cercetătorilor Europeni, ediția 2023

Noaptea Cercetătorilor Europeni, ediția 2023

 

 

Muzeul Județean Buzău, instituție de cultură, artă și cercetare, ce funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Buzău, cu sediul în str. Aleea Castanilor, nr. 1, mun. Buzău, reprezentat legal de către dr. Daniel Costache, în calitate de manager, invită publicul la Noaptea Cercetătorilor Europeni, ediția 2023.

Activitățile din cadrul celui mai captivant eveniment dedicat cercetării vor fi organizate vineri, 29 septembrie, între orele 17:00 – 21:00, la sediul Muzeului Județean Buzău, iar intrarea este liberă.

Inițiată în 2005 de Comisia Europeană și înscrisă în seria acțiunilor Marie Skłodowska-Curie, Noaptea Cercetătorilor Europeni atrage anual peste 1,5 milioane de vizitatori. Anul acesta, evenimentul se organizează în 26 de țări, iar peste 400 de orașe vor găzdui activități care își propun să arate publicului ce impact are munca cercetătorilor asupra vieții cotidiene.

Partenerii Muzeului Județean Buzău, la ediția curentă, sunt: Fundația Comunitară Buzău, Școala STEM „Young Engineers” Buzău, Heart of RoBots, Palatul Copiilor Buzău și prietenii noștri de la Centrul Ştiinţific Interactiv EXPLORER.

 

Programul activităților:

- Deschiderea evenimentului și prezentarea expozanților - ora 17:00;

- Gala Științescu 2.0, între orele 18:00 - 20:00. Evenimentul include premierea proiectelor realizate în cadrul Fondului Științescu Buzău 2.0,  lansarea Fondului de Burse și premierea bursierilor;

- Expoziții și demonstrații practice cu: roboți, modele de rachete, prototipuri construite din piese de lego și automatizate, aeroplane;

- Jocul Cercetătorilor, concurs de cultură generală pentru elevi de clasele I-IV, cu premii NCE/ 2023;

- Expoziția interactivă „Explorer SC” care îi introduce pe copii în lumea fascinantă a biologiei;

- Tombola cu premii NCE/ 2023; extragerile au loc la orele: 18:00, 19:00 și 20:00. Prezența câștigătorilor este obligatorie pentru revendicarea premiilor;

- Atelierele interactive „Ștampile sau tatuaje preistorice” și „Lumea sub microscop”;

- Expoziția de proiecte STEAM Fondul Științescu Buzău 2.0;

- Vizitarea gratuită a colecțiilor de arheologie și istorie, între orele 17:00 – 21:00.

 

Dacă aveți o minte curioasă, vă doriți să începeți o carieră în cercetare, sau, pur și simplu, sunteți pasionați de știință, vă așteptăm la muzeu. Accesul este gratuit!

 

 

MANAGER,

  1. dr. DANIEL COSTACHE

Muzeul Județean Buzău

Muzeul Județean Buzău este principala instituție muzeală din județul Buzău. Bazele sale au fost puse de către Basil Iorgulescu și dezvoltarea colecțiilor a determinat mai multe etape de extindere. Actualul sediu este al treilea. Din 1977 până în prezent este adăpostit în clădirea fostei Școli de Fete. Clădirea, construită între 1931 și 1937, este inclusă în lista monumentelor istorice, numărându-se printre cele mai impunătoare construcţii ale orașului.

Expozițiile permanente au fost deschise aici în 1980-1981, fiind ulterior modificate și actualizate în 1986, 1990, 1999-2001, 2004, 2015-2017. Cel mai nou proiect a fost pus în aplicare după restaurarea completă a clădirii (realizată în perioada 2010-2015, în baza finanţării de 36.906.590 lei / 8.201.464 Euro oferite prin Programul Operațional Regional 2007-2013).

În anii ’80 și ’90, colecțiile muzeului devin substanțial mai bogate ca urmare a cercetărilor arheologice, a achizițiilor și a donațiilor. Pe lângă consistentele colecţii de istorie și arheologie, fondul muzeului a crescut permanent, îmbogăţindu-se cu bunuri de valoare etnografică, artistică, numismatică și din domeniul mineralogiei și al știinţelor naturale.

Sub egida instituției s-au publicat o serie de cărți („Biblioteca Mousaios”), 2 buletine științifice anuale („Mousaios” și „Analele Buzăului”), cataloage și monografii, rod al activitatății științifice de cercetare dusă în cadrul instituției muzeale.

Cumpără bilet
Learn more
Font Resize