Site-ul Muzeului Județean Buzău

Zilei Satului Românesc – ediția a III-a

Comunicat de presă

 

Muzeul Județean Buzău, instituție de cultură, artă și cercetare ce funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Buzău, cu sediul în mun. Buzău, str. Aleea Castanilor, nr. 1, anunță organizarea „Zilei Satului Românesc” – ediția a III-a.

Și în acest an muzeul propune publicului său un ansamblu de evenimente cultural-educative ce se înscriu în cadrul ”Zilelor Europene ale Patrimoniului”. Acestea vor fi organizate la Muzeul de Etnografie „Vergu-Mănăilă”, str. Războieni, nr. 8, mun. Buzău și constau din: organizarea unei expoziții temporare, susținerea unei prelegeri științifice, o demonstrație de lucru la roata olarului și un atelier de modelaj din lut.

 

Programul evenimentelor:

Duminică, 25 septembrie

11:00 Vernisarea expoziției temporare Lut, apă și foc – Ceramică tradițională din zona etnografică a Buzăului”. Expoziția temporară cuprinde o varietate de tipuri de piese ceramice utilizate în gospodăriile rurale buzoiene în secolul trecut. În cadrul acestei expoziții va exista și o secțiune dedicată procesului de realizare a vaselor ceramice în care vor fi expuse unelte și vase în diferite faze de lucru, precum și fotografii care ilustrează etapele transformării lutului într-un obiect funcțional.

11:20 Prezentare „Despre utilizarea ceramicii tradiționale în cadrul obiceiurilor rurale” - Roxana Vișan, muzeograf, Muzeul Municipal „Octavian Moșescu” Râmnicu Sărat.

11:30 Demonstrație de lucru la roata olarului – Emil Matei, meșter olar din loc. Mânzălești, jud. Buzău.

 

Luni, 26 septembrie

11:00 Atelier de modelaj în lut – Tiberiu Popa, artist ceramist și membru al „Asociației Meșterilor Populari și Artiștilor Buzău”. În cadrul atelierului participanții vor putea realiza câte un vas de lut inspirat din modelele aflate în colecția Muzeului de Etnografie „Vergu-Mănăilă”. La sfârșitul activității fiecare participant va putea să ia acasă vasul astfel realizat. Numărul maxim de participanți la atelierul de modelaj în lut este de 30 persoane, iar accesul este gratuit. Pentru detalii și programări la acest atelier, vă rugăm să trimiteți un e-mail, la adresa casavergumanaila@yahoo.com. În cazul participării persoanelor minore, este necesară completarea unei declarații pe proprie răspundere, conform modelului de mai jos:

„Subsemnatul/a,…, domiciliat/ă în…, str…., nr…., bl… ap…, telefon…., e-mail…, părintele/reprezentantul legal al elevului/elevei… îmi exprim acordul pentru participarea copilului meu la atelierul/atelierele… organizat/e în data/datele …... Declar pe propria răspundere că am fost informat cu privire la activitățile atelierului amintit. De asemenea, declar că sunt de acord ca fotografiile rezultate în urma activităților să fie utilizate pentru promovarea atelierelor și pe canalele de social media ale Muzeului Județean Buzău și Muzeului de Etnografie „Vergu-Mănăilă”.

 

În ziua vernisajului expoziției temporare, precum și pentru participanții la atelierul de modelaj în lut, accesul în Muzeul de Etnografie „Vergu-Mănăilă” este gratuit.

Activitățile desfășurate duminică, 25 septembrie 2022, vor fi transmise live pe pagina de Facebook a Muzeului de Etnografie „Vergu-Mănăilă” .

 

Vă așteptăm!

Manager,
Dr. Daniel Costache

Muzeul de Etnografie „Vergu Mănăilă”

Colecţia își are sediul într-o clădire monument istoric, ce a aparţinut familiei boierești Vergu-Mănăilă. Fiind una dintre cele mai vechi construcţii civile păstrate în oraș, menţionată într-un document din 1794, clădirea a fost restaurată între 1971 și 1974, trecând prin reparaţii capitale în cursul anului 2017.

Sunt păstrate aici obiecte cu specific etnografic din zona Buzăului, cum sunt piesele de port popular, țesăturile de interior sau obiectele de uz casnic ce reflectă ocupaţiile tradiţionale și universul spiritual și creativ al ţăranului român.

Atrag atenţia în mod deosebit piesele din materiale textile bogat decorate – fie că ne referim la diferitele elemente ale costumelor tradiţionale specifice zonei, ori ne îndreptăm atenţia spre covoarele, ștergarele, batistele de nuntă, feţele de pernă sau învelitorile expuse.

Cumpără bilet

 

Află mai multe
Font Resize
ro_RORomână