Brăduţ Covaliu este unul din cei mai autentici pictori ai peisajului, care trecând prin filtrul simţirii proprii tot ceea ce vede, devine un rapsod inspirat al frumuseţilor plaiului românesc. Pictura lui capătă preţiozitate printr-o pastă de generoasă consistenţă. Ne referim aici la acele tablouri cu o evidentă tendinţă de monumentalizare – el este un creator de spaţii cu o nouă arhitectură picturală în care înfăţişează vaste privelişti montane şi de câmpie pe care se întind casele risipite de la munte sau casele ordonate de câmpie. În fiecare tablou pictorul simplifică realitatea până la esenţă. Astfel de picturi care nu evocă pur şi simplu peisajul, ci elementele, sunt opera unui adevărat poet al materiei. Tot ansamblul unitar al expoziţiei demonstrează că artistul posedă acea frumuseţe şi nobleţe spirituală a culorii, atât de râvnită de pictori, bucuria de a o împlini prin generozitatea creaţiei sale şi de a ne-o oferi nouă prin fiecare tablou expus.
Ca portretist, trăsătură definitorie pentru activitatea sa, are un fel personal de a picta în care culoarea fuzionează armonios cu desenul, delimitând sculptural contururile, oprindu-se predilect la tipuri de o evidentă robusteţe fizică, cu trăsături austere şi o notă de gravitate, cu un aer firesc dar şi cu o tensiune interioară. Stilizarea trăsăturilor, adesea cu un suflu grav, dramatic, pictate în tonuri sobre, ne aminteşte de stilul uşor naiv al vechilor icoane pe sticlă; întâlnim în lucrările sale chipuri dârze, pline de încredere în puterea lor de a transforma realitatea. Este menit mai degrabă unei picturi dense, mai mult gravă decât exuberantă.
În portretele de fete însă, pictorul face o excepţie, el urmăreşte o aprofundare şi intimă cale spre măreţia lor sufletească, pictura lui devenind o oglindă în care se poate contempla sufletul lor profund bun, blând şi vesel. Pentru că spaţiul românesc în care ele trăiesc, este o gură de rai, mereu luminoasă şi însorită, şi care s-a imprimat în fiinţa lor şi în iile pe care le poartă.
Sunt selectate acele tablouri de pictură care exprimă diverse raporturi extreme, între energia şi forţa creativă a lui Brăduţ Covaliu şi blândeţea portretelor alese, între frumuseţea anotimpurilor şi energia debordantă a omului, între frumuseţea cailor şi tumultul mişcării, între frumuseţea lumii şi drama creaţiei umane, în multe tablouri fiind exprimată diferenţa dintre trăirea contemplativă şi cea sensibilă, intimă, dintre artist şi arta lui. În fiecare tablou pictorul a vrut să simplifice totul până la esenţă. În primul rând ne sugerează importanţa subiectului tocmai prin alegerea titlurilor ordonate singular sau pe cicluri: Cântec pentru galaxia noastră, Pământul copiilor, Zburătorii dimineţii, Acvile zburând, etc şi multe portrete, apoi a accentuat diferenţa dintre expresia încărcăturii estetice plastice şi a simplităţii sugestive a planurilor mari şi generoase, în final totul devenind ţintă, scop, simboluri şi metafore, împlinire, realizare, culminaţie, desăvârşire, sensuri care pot concentra rodul ideii fundamentale de monumental.
