Expoziţia Cultura Buzăului este dedicată trecutului cultural al Buzăului în care este ilustrat rolul bisericii și al învăţământului în viaţa societăţii şi în planul activităţilor culturale cât și interacțiunea dintre cultura ortodoxă și cea laică. Trecutul cultural al Buzăului nu poate fi separat de viaţa religioasă a locuitorilor săi. În Evul Mediu, cât şi în epoca modernă toate iniţiativele culturale din zona Buzăului au pornit de la Episcopia Buzăului înfiinţată în timpul domnitorului Radu cel Mare în anul 1500. Încă de la începuturile sale Episcopia a fost un centru care a asigurat stabilitatea regiunii, vechi centru tipografic, lăcaş cu dascăli şi şcoli, aceasta a îndeplinit un important rol religios, având autoritate juridică asupra județelor Buzău, Râmnicu Sărat, Brăila și Săcuieni. În anul 1691, domnitorul Constantin Brâncoveanu a înfiinţat la Episcopia Buzăului o Tipografie, unde s-au tradus şi s-au tipărit publicaţii în limba română având conţinut moral şi religios, cărţi de slujbă, de învăţătură, manuale şcolare.
Pentru a ilustra activitatea cărturărească, cât și meșteșugul ornamentării cărților și a copertelor de carte, sunt expuse documente și cărţi vechi religioase reprezentative pentru județul Buzău, hrisoave, zapise, cărţi de judecată, scrise în alfabetul chirilic, ustensile speciale pentru decorarea cărților (ştampile, „fiare”, filete, rolete şi matriţe, numite în epocă „peceţi”, viniete etc.), cât și diverse obiecte de cult precum: antimise, ceşcuţe de căldură, anaforniţă, cădelniţă, pristolnice, precum și paftale, tipare pentru ornamentarea prescurilor, mucarniţă, sfeşnice etc.
Primele şcoli din judeţul Buzău au funcţionat pe lângă biserici, mănăstiri şi la Episcopie, fiind menţionate documentar în secolul al XVIII-lea, deşi anumite forme de învăţământ au existat şi anterior. În secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea, tipografia buzoiană a slujit şcolii şi ridicării culturale a poporului, activitatea acesteia fiind ilustrată prin expunerea unor cărţi liturgice, manuale şcolare, precum şi a primei reviste bisericești din ţară, apărută la Buzău între 1839-1840, numită Vestitorul Bisericesc, editată de Dionisie Romano şi Gavriil Munteanu, sub patronajul episcopului Chesarie.
Treptat, cartea s-a laicizat devenind un instrument de luptă socială şi totodată de educaţie naţională. În expunere se află manuscrise copiate la Episcopia Buzăului şi ustensile folosite pentru scriere, datând de la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea, (cărți liturgice, lucrări de teologie și istorie ecleziastică), cât și cărți laice (ediții enciclopedice, manuale).
O dată cu modernizarea şi laicizarea societăţii româneşti, s-a realizat treptat trecerea învăţământului din grija bisericii şi a particularilor, pe seama statului. Ca urmare a aplicării prevederilor Regulamentului Organic (1831) şi apoi a legii instrucţiunii din timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza (1864), avem în istoria învăţământului laic buzoian din epoca modernă, trei momente esenţiale: înfiinţarea şcolii naţionale publice (1832), organizarea primului curs pentru învăţători de la sate (1838), înfiinţarea primului gimnaziu (1867).
Atmosfera şcolii de altădată este reînviată cu ajutorul reconstituirii unei săli de curs din perioada interbelică. Sunt expuse obiecte care vorbesc despre universul școlar din prima jumătate a secolului XX: tăbliţe școlare din ardezie și condeie, rechizite, manuale, medalii pentru premii şcolare, certificate de examen și de absolvire, fotografii cu elevi, etc.
