Colecţia de artă contemporană românească Bucur şi Marieta Chiriac reprezintă una dintre cele mai importante donaţii oferite statului român, după revoluţia din 1989 şi cea mai mare donaţie de artă făcută oraşului Buzău până în prezent. E dificil să sintetizăm în doar în câteva cuvinte toată munca şi pasiunea colecţionarilor Marieta şi Bucur Chiriac, cum nu este uşor de înţeles toată zbaterea şi căutarea, drumurile pe care le-au făcut pentru a forma această colecţie maiestoasă.

Întreaga expoziţie este inteligent orchestrată încă de la intrare, prin vitrine cu albume şi cărţi personale, bustul turnat în bronz al lui Bucur Chiriac precum şi o mulţime de diplome şi distincţii ce povestesc de familia Marieta şi Bucur Chiriac.

Pentru a demonstra că arta populară reprezintă rădăcina din care se inspiră artiştii români, au fost expuse în vitrină şi în dreptul uşii obiecte de artă populară: ceramică, farfurii şi ceşcuţe, tacâmuri de lemn, măşti făcute de meşterul Nicolae Pană, ouă încondeiate cu frumoase motive geometrice populare, scaune sculptate, valori pe care le-au colecţionat de o viaţă întreagă Marieta şi Bucur Chiriac.

Expoziţia este un mijloc de educare, a gustului estetic al privitorului, într-o bună măsură deja educată de contactul cu arta populară din arealul românesc şi arta universală. Tablourile au ca temă, prin modalităţi originale de abordare ale artiştilor expozanţi, diferite fapte din viaţa unor oameni, o succesiune de episoade contemporane sau legendare, portrete, evenimente istorice sau surprinderea copiilor în bucuria jocului, întruchiparea anotimpurilor, a păsărilor, animalelor şi vegetaţiei.

Această valoroasă colecţie este importantă prin faptul că valorifică, cu mijloacele artei contemporane, un adevărat tezaur de idei, de sentimente şi de intuiţii despre lume şi viaţă, ale acestui talentat popor român.

Ţinuta academică şi rigoarea artistică se remarcă în fiecare lucrare indiferent de tehnică de lucru. Prin refacerea schemei de constituire a ornamentului folcloric, proiectat în spaţiul tridimensional, un mare sculptor expozant, Ion Irimescu creează un stil modern, tot aşa cum în unica tapiserie din expoziţie intitulată Prietenele semnată de renumita artistă Cela Nemţu se străduie să descifreze în limbajul ei cromatic, spiritualitatea scoarţei populare, ori a frumoaselor motive populare.

Având ca punct de plecare creaţia folclorică, în cromatica sau motivele ei ornamentale, o serie de pictori reuşesc să obţină sinteze imagistice, de plăcut efect vizual.

Printre pictorii generaţiei de mijloc ai secolului XX, care adaugă vechilor tradiţii elemente noi, tinzând astfel spre o artă ce înglobează organic în substanţa ei cuceririle de limbaj ale epocii moderne, ne prezintă tablouri cu robustă gândire estetică, îngemănând în tablourile lor rigoarea cu sensibilitatea, artişti precum Alexandru Ciucurencu, Ion Pacea, Brăduţ Covaliu, Sabin Bălaşa, Dan Hatmanu, Gheorghe Ciobanu, Teodor Bogoi, Petre Abrudan, Ştefan Câlţia, Ion Grigore, George Apostu şi mulţi alţii.

Împreună cu ei, tinerele speranţe că pictorul Valeriu Şuşnea şi sculptorul Dan Drăghiciu, aparţinând noilor generaţii care şi-au propus realizarea unei sinteze superioare între zestrea spirituală a poporului nostru, cristalizată în succesiunea secolelor şi ceea ce constituie progres real în evoluţia artei epocii noastre.

 

Pictorul Dan Hatmanu, un bun prieten al familiei Marieta şi Bucur Chiriac încă din tinereţe şi fiind prin excelenţă un portretist, le-a făcut portretele prietenilor săi, pictându-l pe Bucur Chiriac cu o siluetă statuară, solidă şi monumentală, un posibil Don Quijote de la Mancha, alături de Dulcineea lui îmbrăcată în costum medieval de epocă, portrete minunate pe care le vedem la intrarea în expoziţie. Pictorul Dan Hatmanu - un pătrunzător analist al psihologiei umane, a ştiut să interpreteze dorinţa interioară a prietenilor săi, propunându-ne o originală meditaţie de viziune filozofică asupra omului şi condiţiei sale.

 

Se remarcă în expoziţie prezenţa unor tablouri de artişti din toate generaţiile care expun două sau mai mai multe lucrări, formând adevărate micro - colecţii în interiorul Colecţiei de artă contemporană Marieta şi Bucur Chiriac.

Deosebită şi frumoasă este colecţia de case şi biserici pictate în stilul lui inconfundabil de pictorul Ion Grigore. Aceste subiecte predilecte, alese de Ion Grigore, cultivă tradiţia naţională, ca şi pe cea modernă într-o formulă originală. În primul rând cunoaşterea tradiţiilor populare a creat posibilitatea înnoirilor autentice, cuceririle noi în expresie, vizibile în toate tablourile lui.

Impetuasa transformare a picturii contemporane româneşti şi a metamorfozelor pe care le-a primit în ultimele decenii ale secolului XX a pulverizat canoanele unei arte europene seculare, aspect care nu este nici pe departe terminat.

Întreaga Colecţie de artă Marieta şi Bucur Chiriac exprimă bogăţia spiritului românesc şi frumuseţea lui armonioasă în fiecare lucrare expusă, să ne transmită nouă această complexitate spirituală pentru că tot privitorul să o primească în suflet, devenind el însuşi iubitor şi generos.

© Muzeul Județean Buzău